Sundao înseamnă în traducere liberă „calea naturii” sau „felul în care lucrurile sunt”, fiind o străveche cunoaștere coreeană și filozofie de viață, care cultivă firescul în felul în care primești experiențele și răspunzi vieții.
Pentru a fi accesibilă nouă, vesticilor, cunoașterea ancestrală a fost reinterpretată de Maestrul Yu Jae-Sheen și soția sa SooJin Kim, și adaptată modului nostru de viață actual, astfel că a primit noul nume de Sundao – Metoda Somatică Integrală. Îmbină exerciții fizice cu ritmul natural al respirației, include o parte de terapia somatică și hipnoterapie, meditație și principii sănătoase de viață, scopul fiind să cultive, să armonizeze și să împuternicească pe practicant la nivel fizic, mental, emoțional și energetic.
Se aseamănă cu Yoga Taoistă, cu Qigong și Yin Yoga, fără a fi însă la fel. Exercițiile au o blândețe și o naturalețe pe care nu o mai întâlnești în alte feluri de yoga fiind, în același timp, puternice din punct de vedere energetic. Din perspectiva facilitatorului, Sundao încurajează creativitatea și improvizația în moment a celui care facilitează.
Metodele de eliberare somatică (scoaterea din memoria celulară a amprentei evenimentelor traumatice sau limitative) și hipnoterapia (aducerea într-o stare de transă în care mintea conștientă poate fi reprogramată) erau cunoscute cu mii de ani în urmă, în munții Coreei, chiar dacă nu aveau o denumire științifică.
În zilele noastre, aceste metode foarte puternice pot fi cu ușurință pervertite de pregătirea insuficientă sau intențiile (in)conștiente ale terapeutului. Frumusețea și puritatea acestei cunoașteri vine din faptul că te pune în contact cu adevărul exprimat de corpul tău, care este dincolo de mintea ta sau a terapeutului. Astfel, poți conștientiza într-un fel natural, nevoi și dorințe pe care corpul tău le știe, chiar dacă mintea nu le realizează.
Procesul este condus de inteligența corpului tău, prin senzațiile și trăirile pe care le ai, iar capacitatea ta de auto-echilibrare este stimulată într-un mod natural.
Beneficiile practicii Sundao sunt multiple:
este potrivită pentru oricine, de la nivel începător la avansat, nu necesită să ai experiență anterioară;
lucrezi doar cât îți permite corpul și în ritmul tău;
crește flexibilitatea articulațiilor;
ameliorează durerile de spate și problemele digestive;
reduce nivelul de stres și senzația de oboseală permanentă;
corpul și mintea se relaxează, ducând la ameliorarea insomniilor și a durerilor de cap;
aduce claritate asupra unor subiecte și situații specifice cu care te confrunți;
susține capacitatea de a lua decizii în acord cu nevoile tale autentice;
nivelul de energie din corp crește și îl poți susține pe parcursul întregii zile;
îmbunătățește postura corpului.
PREȚ: 100 LEI
Pentru informatii suplimentare si programări, te rugăm să îi scrii lui Răzvan la nr. 0730641754
În perioada 7-12 noiembrie, Andreea și Claudiu sunt în vacanță, așadar nu vor susține sesiuni. În rest, programul claselor rămâne același. Ne revedem începând cu data de 13 noiembrie!